luni, 16 iulie 2018

„Sarmații în nordul Moldovei”, la Muzeul Județean Botoșani


Miercuri, 18 iulie 2018, la Muzeul Județean Botoșani, în Sala Oglinzilor, se va deschide expoziția Sarmații în nordul Moldovei.
Prin intermediul acestui proiect expozițional ne propunem să aducem în atenția publicului o serie de artefacte aparținând acestei populații care a avut un rol important în istoria spațiului Europei și care a fost prezentă și pe teritoriul est carpatic, în perioada secolelor I-III d. Chr.”, precizează muzeograf Daniel Ciucălău. 
Vizitatorii vor putea vedea arme, podoabe  și vase provenind din descoperiri realizate la Mitoc, Vorniceni, Prăjeni, dar și din alte localități ale județului Botoșani. Cu această ocazie va fi lansat catalogul dedicat acestei expoziții, realizat în cele mai bune condiții grafice și care cuprinde piese aflate în patrimoniul Muzeului Județean Botoșani.   

sâmbătă, 14 iulie 2018

„Procesul”, cu Ileana Bîrsan, la Botoșani

Sâmbătă, 14 iulie  2018, la ora 20.00, la Cinema „Unirea”, poate fi vizionat documentarul „Procesul”, realizat de Claudiu Mitcu și Ileana Bîrsan, care prezintă cazul lui Mihai Moldoveanu. La proiecție va fi prezentă scenarista Ileana Bîrsan.
De 20 de ani, din care mai bine de 16 în închisoare, Mihai Moldoveanu se zbate să-și găsească dreptatea. Dosarul destul de stufos al proceselor lui conține foarte multe erori și insuficiente probe pentru condamnarea pentru omor deosebit de grav. Deși procurorii și judecătorii care au condus la condamnările lui nu au vrut să depună mărturie în film, sperăm ca imaginile de arhivă să suplinească măcar parțial lucrarea sistemului, din anii 1995-1996, în acest caz. Ce este uluitor, limpede și înfricoșător, în același timp, este că în procesul de rejudecare, în anii 2014-2015, nu s-a făcut totul pentru aflarea adevărului”, spune scenarista Ileana Bîrsan.
Procesul, nominalizat la Gala Premiilor Gopo din acest an, la categoria „Cel mai bun documentar”, urmărește cazul lui Mihai Moldoveanu, fost ofițer al armatei române, condamnat la 25 de ani de închisoare pentru o crimă pe care susține că nu a comis-o. După un lung șir de încercări de a-și demonstra nevinovăția, în anul 2012, CEDO a hotărât că a avut loc o încălcare a dreptului la un proces echitabil. Acuzatul nu a avut avocat, nu a fost audiat și nu s-au administrat în mod direct probe.
Claudiu Mitcu și Ileana Bîrsan au început să documenteze cazul lui Mihai Moldoveanu în 2013, când bărbatul tocmai fusese eliberat din penitenciar. Documentarul îl urmărește pe Mihai Moldoveanu după eliberarea provizorie și se concentrează pe rejudecarea dosarului și consecințele noii sentințe, oferindu-i spectatorului rolul de jurat într-un caz complicat și controversat.

,,F ... ESTIVALĂ”, cu EXPO-ART Botoșani


Muzeul Judeţean Botoşani găzduiește în perioada 16 – 21 iulie 2018, în spaţiul Galeriilor de Artă ,,Ştefan Luchian” Botoşani, expoziția ,,F ... ESTIVALĂ (pictură, grafică, sculptură), organizată de Societatea Culturală „EXPO-ART Botoșani”.
Lucrările care vor fi expuse pe simeze, realizate în diverse tehnici, cu o tematică foarte variată, sunt creații semnate de artiști plastici botoșăneni binecunoscuți atât publicului local, cât și în calitate de participanți la diverse expoziții organizate în țară sau în străinătate: Dan  Aconstantinesei, Marcel Alexa, Aurelian Antal, Aurel Azamfirei, Silbiu Babii, Cristian Bârzoieș, Mihai Bejinaru, George Burlacu, Valeriu Gorgan, Florin Grosu, Gheorghe Huivan, Florin Prodan, Constantin Surugiu, George  Șpaiuc și Liviu  Șoptelea.
Vernisajul, prezentat de muzeograful Ana-Elisabeta Coșereanu, se va desfășura luni, 16 iulie 2018, ora 17.00, la Galeriile de Artă ,,Ştefan Luchian” Botoşani, curatorul evenimentului fiind Liviu Șoptelea.