marți, 18 februarie 2020

Zâmbetul călător



Zâmbea. De fiecare dată când mă vedea… zâmbea. Aflam ulterior că nu întotdeauna și sufletu-i zâmbea. Dar fața lui asta exprima.
Sunt peste 20 de ani de când ne-am cunoscut. Am fost colegi. Nu schimbam prea multe vorbe atunci, dar drumurile cumva ne-au alăturat. În alte locuri, în alte contexte. Și atunci am descoperit un om sincer, care înțelege dincolo de cuvinte, dincolo de aparențe. Nu oferea gratuități și-ți spunea clar ce gândește. Mereu cu zâmbetul pe buze. Părea pictat pe fața lui. Și totuși, era extrem de viu!
Florică, cum nu ezitai să-i spui, deși erau ceva ani între noi, nu se sfia să-ți spună o vorbă bună, dacă asta simțea. „Eu nu mă pricep la muzică, dar dintre toți cei pe care i-am ascultat… tu mi-ai plăcut cel mai mult!” – mi-a spus, clipind cu bucurie, într-o seară de martie, după ce m-a ascultat. Cum aș putea uita?
Florică - zâmbet călător va rămâne mereu în sufletul meu ca un om tare drag, blând, bun și generos.

Botoșani, Revelion „Monitorul de Botoșani”, 2005-2006


„Istoria nu lucrează cu certitudini, istoria presupune doar. Se presupune așadar că demult de tot, cînd abia se puneau bazele noii așezări, pădurile acestea nesfîrșite erau bîntuite de ciori. În limba slavă, din care își trage seva numele așezării, Vorona chiar asta înseamnă: cioară. Astăzi nici măcar la figurat nu-și mai merită numele, însă de el se leagă multe dintre evenimentele, faptele, întîmplările sau cum vreți să le spuneți, care i-au adus celebritate.” – Florentin Florescu, Bisericile Voronei, în „Căruța cu moldoveni”, Editura Axa, Botoșani, 2001, p. 191.




Florentin Florescu, 16 februarie 1963, Sulița - 16 februarie 2020, Vorona






Cătălina Constantinovici