miercuri, 4 decembrie 2013

”Albă ca Zăpada”, în premieră la Botoșani

Cinematograful "Unirea" Botoșani vă invită să vizionați un film de artă, alb-negru,care reda povestea dintr-o perspectivă modernă, pe fondul unei coloane sonore de excepție.
http://static.cinemagia.ro/img/db/movie/56/77/69/blancanieves-150274l.jpg
O adaptare a basmului clasic,”Albă ca Zăpada” este un omagiu unic adus epocii de aur a filmului alb-negru mut din Europa. Plasat în romanticul decor al Seviliei anilor '20, Albă ca Zăpada lui Berger este Carmen, fiica unui faimos toreador, care trăieşte sub stăpânirea tiranică a monstruoasei mame vitrege, Encarna. Carmen scapă şi se alătură unei trupe de pitici toreadori, unde frumuseţea şi talentul său în ring atrag atenţia presei. Encarna află astfel, în sfârşit, unde să o găsească pe Carmen şi se pregăteşte pentru confruntarea finală

Filmul va avea premiera vineri, 6 decembrie, de la ora 19, și va rula în Botoșani în perioada 7-12 decembrie, de la orele 13 și 15.

duminică, 1 decembrie 2013

SIMPOZIONUL NAŢIONAL „CRAIOVA ŞI AVANGARDA EUROPEANĂ”


 În perioada 6-7 decembrie, în Salonul Medieval al Casei de cultură ”Traian Demetrescu” din Craiova, va avea loc simpozionul național ”Craiova și avangarda europeană”, ediția I, Centenar Gherasim Luca. Simpozionul se va desfășura după următorul program:
 https://fbcdn-sphotos-d-a.akamaihd.net/hphotos-ak-frc3/996065_629993180395625_992439443_n.jpg
VINERI, 6 decembrie 2013
Conferinţa de deschidere:
▪16.00-16.30: Cătălin Davidescu, O propunere de lectură a creației artistice a lui Gherasim Luca

▪ SESIUNE DE COMUNICĂRI
Moderator: Petrișor Militaru

16.30-16.45: Nicolae Tzone, „Le vampire passif”. Manuscrisul român
16.45-17.00: Petre Răileanu, Gherasim Luca, „Vampirul pasiv”. Obiectul obiectiv oferit. Metoda subversiv-ludic-libidinală
17.00-17.15: Ionel Buşe,Gherasim Luca - poezia ca ontofonie
17.15-17.30: Florin Colonaş, Centrul Pompidou: patru apariții ale lui Gherasim Luca pe simeză
17.30-17.45: Isabel Vintilă, Gherasim Luca. Violenta erotizare a lumii
17.45-18.00: Maria Tronea, Stil și imagine la Gherasim Luca
18.00-18.15: Silviu Gongonea, Gherasim Luca: numele și emblema lui (o abordare paratextuală)
18.15-18.30: Anca Şerban, Gherasim Luca şi Paul Celan – problematica alterităţii
18. 30-18.45: Petrişor Militaru, Împreună cu Luca-năluca. Pentru o alchimie spectrală

▪ 19.00: Performance avangardist: DaDa....Da! Stand-upavancabaret de Irinel Anghel
La Teatrul Liric “Elena Teodorini”



SÂMBĂTĂ, 7 decembrie 2013

▪ 9.30-10.00: Vernisajul expoziției de artă fotografică: Oamenii-așteptare de Simona Andrei
Invitaţi: Luiza Mitu și Daniela Micu. La Sala Vollard al Casei de Cultură „Traian Demetrescu”

▪ LANSĂRI DE CARTE
Moderator: Daniela Micu
10.00-10.30: Gellu Naum: aventura suprarealistă de Silviu Gongonea (Aius, 2013).
Invitaţi: conf.univ.dr. Gabriel Coşoveanu şi lect.univ.dr. Cosmin Dragoste
10.30-11.00: Ştiinţa modernă, muza neştiută a suprarealiştilor de Petrişor Militaru, (Curtea veche, 2012). Invitaţi: dr. Luiza Mitu şi drd. Gabriel Nedelea

▪ SESIUNE DE COMUNICĂRI
Moderator: Daniela Micu

11.00-11.15:Emil Nicolae,Gherasim Luca şi Victor Brauner:convergenta limbajelor experimentale
11.15-11.30: Florin Colonaş, Misteriosul obiect văzut de Gherasim Luca printr-o lupă
11.30-11.45: Gabriel Nedelea, Suprarealism şi manieră în scrierile româneşti ale lui Gherasim Luca
11.45-12.00: Alexandru Ovidiu Vintilă, Gherasim Luca. Primul "obiect găsit"
12.00-12.15: Maria Dinu, Aspecte ale receptării lui Gherasim Luca în critica postbelică
12.15-12.30: Mihai Ene, Gherasim Luca și limitele poeticului
12.30-12.45: Luiza Mitu, Gherasim Luca şi spaţiul incertitudinii
12.45-13.00: Roxana Ilie, Ecouri ale principiilor psihanalitice în volumul „Fata morgana”
13.00-13.15: Cornel Mihai Ungureanu, Pe nisipurile utopiei
13. 15-13.30: Igor Mocanu, Gherasim Luca. Originile discursului performativ
13.30-13.45: Marius-Cristian Ene, Gherasim Luca revoluționar marxist sau iluzia unei generații fără destin politic
13.45-14.00: Ștefan Bolea, Mașina de luptă a lui Gherasim Luca

"La Sylphide", premieră națională la Opera din București

Opera Naţională Bucureşti prezintă La Sylphide, în montarea lui Johan Kobborg, pe 7 și 8 decembrie 2013, de la ora 19.00, avându-i ca invitați speciali pe Alina Cojocaru (Silfida) şi Steven McRae (James).

Unul dintre cele mai vechi şi importante balete din lume, La Sylphide, este pus în scenă pentru prima dată în România, la Opera Naţională Bucureşti. Evenimentul deschide seria invitaţilor de talie mondială ai acestei stagiuni, instituţia aducând în faţa publicului din România nume consacrate ale baletului mondial: Johan Kobborg, aflat la Bucureşti în calitate de coregraf invitat, precum şi prim-soliştii de renume internaţional Alina Cojocaru şi Steven McRae.
Sâmbătă, 7 decembrie, coregraful Johan Kobborg prezintă la Opera Naţională Bucureşti baletul La Sylphide, avându-i ca invitaţi în rolurile principale pe celebra prim-solistă Alina Cojocaru, desemnată Balerina Deceniului (Moscova, 2010), şi pe prim-solistul Baletului Regal din Londra Steven McRae, câştigător al Premiului Dancing Times la categoria „Cel mai bun dansator” la National Dance Award (Marea Britanie, 2011).

 A doua reprezentaţie a spectacolului va avea loc duminică, 8 decembrie 2013, de la ora 19.00, avându-i în rolurile principale pe prim-solişti ai Operei Naţionale Bucureşti.

„Este o mare bucurie să montez la Opera Naţională Bucureşti baletul La Sylphide, unul dintre cele mai importante din punct de vedere istoric. Este, de altfel, primul balet la care s-au folosit poantele, desigur în versiunea franceză a lui Filippo Taglioni, prin anul 1832. Vechea şcoală de balet avea ca scop să provoace emoţii puternice, iar în acest caz visul îl face pe James, personajul principal, să piardă totul. Şi astăzi subiectul este extrem de emoţionant pentru că nu ştim dacă ceea ce se întâmplă este real sau este doar în imaginaţia lui James. Desigur, el explorează, îndrăgostit de această creatură misterioasă, Silfida...”, a declarat Johan Kobborg, supranumit „dansatorul clasic suprem” de către cotidianul britanic The Telegraph.   
„O gură de aer proaspăt”, astfel numea, în urmă cu un an, publicaţia Sarasota Herald-Tribune spectacolul de balet La Sylphide pe care dansatorul de origine daneză Johan Kobborg l-a pus în scenă în 2005 pentru Compania Regală de Balet din Londra. Iar la câţiva ani distanţă, coregraful Johan Kobborg pune în scenă la Opera Naţională Bucureşti acelaşi balet - emoţionantă poveste de dragoste ce are în centru un tânăr scoţian care, îndrăgostit de o Silfidă, îşi părăseşte iubita pentru un vis de neatins.
Johan Kobborg a fost prim-solist al Baletului Regal Danez, al Baletului Regal din Londra şi este invitat al celor mai importante companii din lume. În ultimii ani, Johan Kobborg s-a remarcat în paralel şi în calitate de coregraf, lucrările sale fiind prezentate de Baletul Regal din Londra, Baletul Teatrului Balşoi din Moscova, Baletul Regal din Noua Zeelandă etc. În anul 2009, spectacolul său La Sylphide de la Teatrul Balşoi a fost nominalizat la Premiul „Masca de Aur” la Moscova pentru cel mai bun spectacol al anului.  
Scenografia baletului, inspirată din peisajele Scoţiei, îi aparţine artistei de origine rusă Natalia Stewart, care a colaborat la Royal Opera House din Londra cu artişti faimoşi, scenografi, coregrafi şi dansatori, la repunerea în scenă a lucrărilor lui George Balanchine, Frederick Ashton sau Keneth Macmillan. De asemenea, recent, Natalia Stewart a creat scenografia pentru baletul nonconformist în patru părţi Genesis.
„Dacă mergeţi în Scoţia, este extraordinar să vedeţi acele dealuri şi acele culori care se împletesc cu cerul. Pentru Actul I am folosit un interior de castel, pentru că, în această versiune, personajele nu sunt din mediul rural, ca în libretul original, ci nobili. Am hotărât să nu ne situăm într-o epocă anume, deci nu putem spune că acţiunea se petrece într-o anumită perioadă istorică. Pentru costume am folosit motive folclorice scoţiene (pe scenă se poartă kilt-uri), deci există elemente tradiţionale”, ne-a declarat scenografa.
            Premiera din 7 decembrie va fi precedată, începând cu ora 18.30, de o conferinţă de presă, la care vor lua cuvântul coregraful Johan Kobborg şi Răzvan Ioan Dincă, Directorul General al Operei Naționale București.
La Sylphide
Balet în două acte de Herman Severin Løvenskiold | Libretul după Adolphe Nourrit şi Filippo Taglioni

Un spectacol de Johan Kobborg
Coregrafia originală: August Bournonville

Dirijor: Ciprian Teodoraşcu

Scenografia: Natalia Stewart
Lighting design: Daniel Klinger

Premiera: 7 decembrie 2013, ora 19.00 (prima punere în scenă în România a baletului „La Sylphide”)
A doua reprezentaţie: 8 decembrie 2013, ora 19.00

Asistent coregrafie: Corina Dumitrescu
Asistent scenografie: Tudor Creţu

Maeştri de balet: Petruţa Almosnino, Florica Stănescu, Rodica Fiastru

Invitaţi speciali pentru premieră (7 decembrie 2013, ora 19.00):
Silfida - Alina Cojocaru
James - Steven McRae

Distribuţia stagiunii 2013-2014:

Silfida - Oana Babușka/ Cristina Dijmaru/ Bianca Fota/ Sena Hidaka/ Rin Okuno
James - Bogdan Cănilă/ Robert Enache/ Shohei Horiuchi
Madge - Gloria Barbu/ Alexandra Gavrilescu/ Gabriela Popovici/ Adina Tudor
Gurn - Călin Rădulescu/ Vlad Toader/ Shuhey Yoshida
Effie - Oana Babușka/ Rachel Hernon/ Bianca Stoicheciu/ Diana Tudor
Anna - Camelia Soare/ Beatrice Șerbănescu
Fetiţa - Amira Badro/ Maria Mamara
Doi prieteni - Gabriel Luca/ Florin Mihalache/ Raul Oprea/ Călin Rădulescu
Pas de Six:
Zoe Epstein/ Tamara Grimmer/ Rachel Hernon/ Alice Monoiu/ Marina Minoiu/ Lorena Negrea
Rin Okuno/ Bianca Stoicheciu/ Reina Yagura
Lucas Campbell/ Bogdan Cănilă/ Shohei Horiuchi/ Raul Oprea/ Călin Rădulescu/ Shuhey Yoshida
Prima silfidă - Marina Minoiu/ Noellie Coutisson/ Bianca Stoicheciu
Două Silfide - Sena Hidaka/ Lorena Negrea/ Rin Okuno/ Bianca Stoicheciu/ Reina Yagura

Cu participarea:
Ansamblului de balet al Operei Naționale București
 Elevilor de la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali”.