vineri, 23 septembrie 2016

Premiile oferite de „Steaua Nordului” în 2016

Societatea Culturală Steaua Nordului Botoșani în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie organizează sâmbătă, 24 septembrie 2016, la ora 11.00, evenimentul susținut de către Consiliul Local Botoșani prin proiectul cu finanțare nerambursabilă ,,Steaua Nordului”. În prima parte se vor acorda medaliile „Steaua Nordului” (emisiune specială din argint integral, Monetăria Statului) unor personalități ale culturii botoșănene: Maria Baciu, Dumitru Lavric, Elena Condrei, Gică Marițanu, Mihai Cornaci, Bogdan Cojocaru, Laurențiu Palade, Marius Rogojinschi și din București- Paula Romanescu, iar în partea a doua, câștigătorilor Concursului Național de Poezie și Epigramă „Steaua Nordului” - epigramiști veniți din țară și dinafara țării.
Spectacolul moderat de Ana-Elisabeta Florescu îi va avea ca invitați pe: Bogdan Cojocaru (bariton) și Brîndușa Tudor (pian) de la Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, poeta Paula Romanescu din București, actorii Petronela Lorena Chiribuță, Cezar Amitroaie, Marius Rogojinschi și formația Accordo.



sâmbătă, 10 septembrie 2016

”Interferențe” V, la 100 de ani de la trecerea în neființă a pictorului Ștefan Luchian



Muzeul Judeţean Botoşani vă invită duminică, 11 septembrie 2016, la ora 11.30, la Galeriile de Artă ,,Ştefan Luchian” Botoşani, la vernisajul Salonului „Interferențe”. Evenimentul este dedicat pictorului Ştefan Luchian (1868-1916), la 100 ani de la trecerea sa în nefiinţă.

«Desfăşurată sub sloganul ,,Nu lăsa arta să moară”, această ediţie prezintă iubitorilor de artă o serie de lucrări de pictură, grafică, ceramică, artă fotografică, instalaţie, semnate de artişti plastici din: Botoşani, Bucureşti, Bacău, Constanţa, Cluj, Iaşi, Mureş, Neamţ, Suceava şi Tonbridge (Anglia)», menționează Ana-Elisabeta Florescu, muzeograf Secţia de Artă şi Etnografie.
În cadrul Salonului va fi lansat albumul de autor ,,Îngeri urbani – Ingerarium” al artistului plastic Liviu Şoptelea. Prezintă Cosmin Mihai Munteanu, invitată specială fiind Viorica Colpacci.
         Expoziția poate fi vizitată în perioada 11 septembrie – 5 octombrie 2016, în spaţiul Galeriilor de Artă ,,Ştefan Luchian” Botoşani, zilnic, între orele 9 și 17, intrarea fiind gratuită.

luni, 5 septembrie 2016

La mulți ani, Dorin Baciu!

Cunoscut botoșănenilor prin activitatea sa de jurnalist și prin cărțile sale, Dorin Baciu împlinește astăzi, 6 septembrie 2016, vârsta de 74 de ani. La mulți ani, domnule Dorin Baciu!

„La fereastră se iveau zorii cenușii ai toamnei. Se descopereau și ei, treptat, în lumină, cenușii și reci.”
(Dorin Baciu, Frumosul Paraniv, Editura Axa, Botoșani, 1997, p. 76.)


Volumul Misterele planetei Asa a fost lansat la Botoșani în urmă cu 11 ani, pe 18 august, la Librăria „Agata”. 
„Nu pot afirma că ziarele de pe planeta Asa erau din cale afară de interesante. O mare suprafață, cam două treimi din pagini, era ocupată cu omagiile zilnice aduse Măriei Sale Regele Cocoșat, așa cum, de altfel, era prevăzut în Legea Regală Supremă.”
(Dorin Baciu, Misterele planetei Asa, Editura Agata, Botoșani, 2005, p. 54.)


Cartea Vine trenul Principessa este o dedicație pentru soția autorului și pentru fiul acestuia, Cătălin.
„De fapt, ceea ce-i apăruse în vis și o vestise se petrecuse altfel în urmă cu patruzeci de ani. Visul era mincinos, pentru că ascunsese chipul oamenilor. Și mai era mincinos pentru că nu-i lăsase pe oamenii fără chip s-o arunce pe fereastră în întunericul fără lumină și fără sfârșit de dincolo, din afara casei.”
(Dorin Baciu, Vine trenul Principessa, Editura Agata, Botoșani, 2003, p. 31.)



Despre Dorin Baciu:

prof. dr. Cătălina Constantinovici