joi, 18 mai 2017

„Salonul de vară”, la Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani



Muzeul Judeţean Botoşani prezintă în spaţiul Galeriilor de Artă ,,Ştefan Luchian” Botoşani, expoziţia de grup ,,SALONUL DE VARĂ”, organizată de membrii Uniunii Artiştilor Plastici, Sucursala Botoşani.
Cele peste 60 de lucrări – grafică, pictură, tehnică mixtă, sunt semnate de artiști plastici, cunoscuți publicului botoșănean: Marcel Alexa, Aurelian Antal, Aurel Azamfirei, Silviu Babii, George Burlacu, Eugenia Boteanu, Victor Foca, Valeriu Gorgan, Talida Grunzac, Gheorghe Huivan, Lila Lungulescu, Leonard Adrian Melisch, Veronica Mocanu, Carmen Nicolau, Florin Prodan, George Şpaiuc, Petronela Ţurcanu și Ciprian Voloc.

Vernisajul va avea loc sâmbătă, 20 mai 2017, la ora 11.30, la Galeriile de Artă ,,Ştefan Luchian” Botoşani, cu doar câteva ore înaintea manifestărilor dedicate sărbătorii europene a muzeelor - ,,Noaptea muzeelor 2017. Prezintă muzeograful Ana-Elisabeta Coșereanu.
Lucrările pot fi admirate zilnic, între orele 9 și 17, în perioada 20 mai – 13 iunie 2017, intrarea fiind gratuită. Curatorul expoziției este Florin Prodan, președintele Uniunii Artiştilor Plastici , Sucursala Botoșani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.