Se afișează postările cu eticheta Asociația culturală Vis de Artist. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Asociația culturală Vis de Artist. Afișați toate postările

sâmbătă, 18 mai 2019

Despre „Cuvânt”... în SNV


Asociația culturală Vis de Artist a organizat vineri, 17 mai, la Botoșani, manifestarea „Cuvânt – O călătorie cu sens”. Activitatea a fost coordonată de Florentina Toniță, poet, scriitor, muzeograf și jurnalist.

În cadrul întâlnirii cu cei prezenți, Florentina și-a propus să treacă prin mai multe stări cuvintele, pornind de la comunicarea în familie, la informație, proză, poem. Cei 12 participanți, copii și adulți, au interacționat și au creat povești, urmând indicațiile coordonatorului. Starea de bine s-a instalat imediat, evenimentul urmărind dezvoltarea personală a celor prezenți, precum și dezvoltarea anumitor competențe: interpersonale, capacitatea de lucru în echipă, încrederea în sine, responsabilitatea, capacitatea de a rezolva probleme practice, subliniind educația prin acțiune.

„Este a 11-a participare a ONG-ului la Săptămâna Națională a Voluntariatului, proiect inițiat de Pro Vobis - Centrul Național de Resurse pentru Voluntariat și aflat la a 18-a ediție. În 2019 am optat pentru organizarea unui eveniment care promovează educația de calitate prin nonformal”, a menționat Cătălina Constantinovici, președintele Asociației culturale Vis de Artist.

 SNV (Săptămâna Națională a Voluntariatului) este un eveniment național anual menit să mobilizeze cât mai multe organizații și voluntarii pe care acestea îi implică, pentru a sărbători împreună voluntariatul, pentru a atrage sprijinul comunității și pentru a recunoaște public activitatea voluntarilor.






vineri, 17 mai 2019

EBRU, cu Florentina Toniță


Finalul de săptămână a adus bucurii în sufletele iubitorilor de artă și frumos prezenți la Atelierul de pictură pe apă organizat de Asociația culturală Vis de Artist. 
După o scurtă introducere în EBRU, Florentina Toniță, coordonatoarea atelierului, a modificat cu bagheta magică structura apei și culorile în așa fel încât acestea nu se amestecau.
„Pictura pe apă – Ebru sau Suminagashi – este o joacă deopotrivă pentru copii și părinți. După trei, patru ani de lucru cu această tehnică, am observat cum reacțiile copiilor - mai ales ale copiilor! - diferă mult de la un grup la altul. La Vis de Artist am avut bucuria de a descoperi o altă percepție asupra actului creativ, o percepție mult mai aplicată. De pildă, cei mici au spus de mai multe ori că și-ar dori să aibă posibilitatea de a lucra și la școală în această tehnică. Motivul invocat se înscrie într-o logică a bunului simț... artistic: nu toți suntem talentați la desen, dar aici simt că pot și eu, fără teama de eșec, să lucrez în culoare, să creez formă, contur, linii. Într-o lume atât de agitată și provocatoare, tehnica Ebru „liniștește apele”, calmează trăirea interioară, oferind copilului sau adultului răgazul să se regăsească, să petreacă cele câteva minute într-o armonie interioară ale cărei beneficii nu vor întârzia să apară. Mulțumesc, Vis de Artist, pentru o împreună-experiență, pentru un schimb de bucurie care s-a lipit de suflet!”, a menționat Florentina Toniță.
Motivați de inspirația de moment, participanții, copii și mămici, au realizat individual sau împreună micile lor creații. Întrucât a fost o experiență nouă pentru toți cei prezenți, atelierul s-a constituit într-un adevărat experiment în care muzica a avut un rol dominant, fiind însoțită de fascinație, nou și creativitate.
„Atelierul de pictură a fost una dintre cele mai bune experiențe pe care le-am avut vreodată. Am putut să învăț lucruri noi și, de asemenea, să petrec timp cu prietenii mei și să mă relaxez”, a spus Marina Barnea, care a creat o lucrare alături de mama ei.




sâmbătă, 1 iulie 2017

„Botoșani, oraș al muzicii europene”, vol. al III-lea



Vineri, 30 iunie a.c., Secția pentru copii a Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” a fost gazda lansării volumului al III-lea „Botoșani, oraș al muzicii europene”
Cartea a fost prefațată și prezentată de lector univ. dr. Diana-Beatrice Andron, de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, care a subliniat diversitatea tematică a volumului, precizând principalele direcții: „portretistică – ce însumează peste jumătate din numărul studiilor publicate, analitică – în sfera căreia se înscriu patru studii și hibrid – un melanj între portretizarea biografică și aspecte analitice generale ale creației unor compozitori români sau europeni”. Discursul său a fost completat cu materiale audio-video referitoare la două personalități muzicale botoșănene evocate în acest volum: dirijorul Ioan Cobâlă, prezent la eveniment, și pianista Luminița-Rotaru Constantinovici, care ar fi împlinit pe 12 iulie a.c. vârsta de 52 de ani. „Coagulând forțe neașteptate de susținere și promovare a programelor de educație artistică, aflate în slujba atragerii copiilor și tinerilor către Muzică și Artă, voluntarii asociației, alături de președintele ei – doamna pro­fe­sor dr. Cătălina-Narcisa Constantinovici –, au reușit să creeze eve­nimente deosebite și să aducă în Orașul lui Eminescu nume de răsunet din domeniu, în scopul descoperirii, selectării și sprijinirii valorilor cultural-artistice locale, regionale și naționale.”, consideră Diana Andron.


Anul 2017, declarat de Ministerul Culturii - Anul Lipatti, are ecouri și la Botoșani, grație studiului realizat de doamna Oana Rădulescu Velcovici, conferențiar universitar doctor la Universitatea Națională de Muzică din București. 


Intitulat „George Enescu și Dinu Lipatti”, articolul a fost prezentat audienței, legătura dintre cei doi muzicieni români fiind realizată prin documente (scrisori, afișe, procese verbale, fotografii) completate de interpretări de colecție cu George Enescu la vioară și Dinu Lipatti la pian: fragmente din Sonata nr. 3 pentru vioară și pian în la minor și Sonata nr. 2 pentru vioară și pian în fa minor de George Enescu.
Botoșăneancă „prin adopție”, Muza Ghermani Ciomac a fost „subiectul” ales pentru prezentare de către domnul Corneliu Rădulescu, de la Universitatea Națională de Muzică din București, îndeosebi pentru că această „mare doamnă a pianisticii românești” i-a fost profesoară. Modestia, generozitatea Muzei Ciomac au fost dezvăluite prin evocări cu tâlc, cărora li s-au alăturat următoarele cuvinte, nelipsite de emoție și prețuire: „Eu pot s-o privesc (pe doamna Ciomac) în două feluri: de jos în sus cu deosebit respect și cu capul plecat în pământ, în semn de mulțumire și de recunoștință”.
Invitată la această manifestare a fost doamna Florentina Toniță, redactor-șef la știri.botoșani.ro, care, referindu-se la existența volumelor „Botoșani, oraș al muzicii europene”, a precizat: „Apariția acestor cărți, din punctul meu de vedere, este un act cultural de o importanță majoră în zilele noastre”.
În discursul său, a fost menționat Ioan Cobâlă care, deși a fost propus, nu i s-a acordat niciodată titlul de cetățean de onoare al Municipiului Botoșani.
Invitații sosiți din București au vizitat Centrul istoric al Botoșaniului, Casa Ceomac – Cantemir, sediul Fundației culturale „Ștefan Luchian”, prezentată de doamna Aglaia Corneanu, și cartierul armenesc, fiind impresionați de arhitectura clădirilor.
Manifestarea a fost inclusă în proiectul „Botoșaniul muzical” 2017, care se află la a V-a ediție și a fost organizat de Asociația culturală Vis de Artist, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Botoșani și cu susținerea partenerilor: Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu”, Muzeul Județean și Fundația Națională pentru Dezvoltare Comunitară Botoșani.


luni, 22 mai 2017

Voluntariat la Botoșani: dezvoltare muzicală pentru toate vârstele!



Duminică, 21 mai, la Cercul Militar Botoșani s-a sărbătorit Săptămâna Națională a Voluntariatului (SNV). Activitatea intitulată „Dezvoltare muzicală pentru toți!”, inclusă în proiectul „Comunică prin artă, implicându-te!”, a fost susținută de prof. dr. Cătălina Constantinovici și a reunit participanți cu vârste diferite, de la 3 la 45 de ani. Cei prezenți au fost întâmpinați de sonoritățile pianului din universul mozartian și au avut posibilitatea de a se exprima artistic, fiind inspirați de momente muzicale din creația compozitorilor Frédéric Chopin, Dmitri Șostakovici, Camille Saint-Saëns, Carl Orff. Într-o atmosferă dominată de melodie, ritm, creativitate, imaginație, mișcare, interactivitate, preșcolari, elevi, liceeni, studenți și adulți iubitori de frumos s-au bucurat de muzică, fiind dornici să socializeze și să comunice artistic.

Evenimentul, bazat pe ideea de dezvoltare muzicală, a fost conceput în scopul de a facilita accesul către muzica de factură clasică, și s-a realizat prin metodele școlii active muzicale, propuse de Emile-Jacques Dalcroze, Maria Montessori, Carl Orff. Manifestarea a fost organizată de Asociația culturală Vis de Artist în parteneriat cu Cercul Militar Botoșani, pentru a promova conceptul și practica voluntariatului, pentru a valorifica potențialul uman existent la nivelul fiecărei comunități.





joi, 18 mai 2017

21 mai - Dezvoltare muzicală la Cercul Militar Botoșani



În fiecare an, Asociația culturală Vis de Artist Botoșani sărbătorește Săptămâna Națională a Voluntariatului (SNV). SNV este un eveniment național anual, preluat din experiența altor țări și inițiat în România în 2002 de către Pro Vobis, care gestionează la nivel național derularea acestuia. Evenimentul este realizat pentru a promova conceptul și practica voluntariatului, pentru a valorifica potențialul uman existent la nivelul fiecărei comunități.
 În 2017, Asociația culturală Vis de Artist organizează în colaborare cu Cercul Militar Botoșani un atelier muzical destinat persoanelor de orice vârstă. Activitatea intitulată „Dezvoltare muzicală pentru toți!” va avea loc duminică, 21 mai, la Cercul Militar Botoșani. Intrarea este gratuită, dar accesul se face doar pe bază de înscrieri, în limita locurilor disponibile, și este valabil numai pentru participanții activi. 


Înscrierile se fac până vineri, 19 mai a.c., prin trimiterea următoarelor date: nume, prenume, vârstă, la adresa de email: visdeartist@yahoo.com sau prin mesaj privat pe pagina asociației @visdeartist2007 - Facebook. Atelierul muzical va fi susținut de către prof. dr. Cătălina Constantinovici și este destinat iubitorilor de muzică care sunt receptivi și dornici de a comunica artistic.