Personalități botoșănene



Viitorul Teatrului ”Vasilache” prin ochii domnului Florin Aionițoaie
Andreea Prepeliță, voluntar Vis de Artist

Am avut onoarea și plăcerea să îl intervievez pe managerul Teatrului ”Vasilache” Botoșani și, după această discuție cu dumnealui, pot spune doar atât: este un om de excepție, cu planuri și țeluri mari pentru micuțul nostru teatru de păpuși, care te face să fii pur și simplu mândru de orașul tău natal.
Protagonistul interviului meu a făcut parte, începând din anul 1986, din ,,Mișcarea de amatori”, inițial doar pentru a-și ocupa timpul liber. Activitățile s-au desfășurat la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde a jucat ca amator, devenind mai apoi un pasionat de această artă veritabilă și prinzând poftă de joc. 
O frază care mi-a atras enorm de mult atenția a fost: ”Meseria de actor nu o alegi tu, ci te alege ea.” Florin Aionițoaie chiar a subliniat că, deși i-au fost deschise multe cărări care l-ar fi putut duce spre alte cariere, în alte domenii, actoria l-a primit cu brațele deschise. Însă, în cazul în care acum ar trebui să își aleagă o altă meserie decât cea de actor, i-ar fi destul de greu, dar,după cum a afirmat și el, o calitate extrem de importantă  pentru personalitatea unui actor este ADAPTABILITATEA.
Actor profesionist cu studiile terminate la Academia de teatru și film București, în anul 1997, a debutat cu emoții în cariera sa, dar, odată cu formarea unei experiențe, emoțiile au trecut și au devenit unele constructive. Pentru el acum sunt mai importanți spectatorii decât emoțiile sale. Faptul că reușește să îl facă pe spectator să aplaude la final și să fie atent la tot spectacolul, înseamnă că și-a făcut bine treaba și și-a  mulțumit publicul, dar  dacă spectatorul este plictisit și este distras de orice se întîmplă în jurul lui, înseamnă că ceea ce face el este neconvingător și rolul nu este bine pus la punct. Și chiar dacă a dat greș cu un rol, domnul Aionițoaie nu s-a lăsat și a continuat să exerseze.
O altă afirmație care mi-a atras atenția este: ”Rolurile sunt precum niște copii. Trebuie educate și modelate până ajungem la acel diamant șlefuit.” Considerând rolurile un copil, Florin Aionițoaie încearcă să ia fiecare partitură ca atare și să o modeleze în așa fel încât el să pară convingător în respectivul rol.
Pe parcursul interviului am reușit să descopăr și câteva planuri ale domnului Florin Aionițoaie pentru Teatrul ”Vasilache”:
1.organizarea unor spectacole pentru tineret, separate de cele pentru copii (formarea unui studiu științific pe baza nevoilor acestor două categorii de vârstă) – o idee care m-a impresionat enorm de mult!
2. a scăpat de retrocedarea clădirii, aceasta ajungând a deveni irevocabil a Botoșaniului.
3. eventuala extindere a Teatrului de păpuși pentru ca spectatorii să nu petreacă în teatru doar 45 de minute, ci poate chiar trei ore în care atât copiii, cât și părinții să fie mulțumiți la final.
Interviul s-a finalizat într-o notă amuzantă, descoperind că acea păpușă din patrimoniul  teatrului cu care a participat intervievatul alături de doi colegi de ai săi la emisiunea ”ROMÂNII AU TALENT”, a fost botezată  drept BUREȚEL chiar în timpul emisiunii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.