Sâmbătă, 21 iunie, de Ziua
Europeană a Muzicii, a avut loc evenimentul ”Botoșaniul muzical”. Implementat
de Asociația culturală Vis de Artist, în parteneriat cu Muzeul Județean
Botoșani, cu sprijinul Primăriei Municipiului Botoșani și al Consiliului Local Botoșani,
proiectul a inclus mai multe activități, printre care: realizarea desenelor pe
tema ”Botoșaniul muzical”, promovarea celor mai frumoase desene pe
http://visdeartist.blogspot.ro, realizarea și lansarea publicației ”Ziua
Europeană a Muzicii: Botoșani-oraș al muzicii și culturii europene”, Recitalul Vis de Artist, Întâlnirea cu Romeo Cozma.
Volumul mai sus menționat a
fost prefațat și prezentat de către doamna Loredana Iațeșen, lector universitar
doctor în cadrul Universității de Arte ”George Enescu” din Iași, care a
subliniat faptul că ”Ideea de diversitate a volumului este întărită și de
prezența unor semnatari diferiți, muzicieni, muzeografi, etnografi, preoți,
profesori, studenți, autori care, deși aparțin mai multor generații, dovedesc aceeași
capacitate în elaborarea științifică și artistică a textelor, prin corelarea
reperelor istorice cu cele de stil sau de interpretare, prin forța personală de
a sintetiza numeroase informații, prin trimiterile permanente la sursele
citate, la documente și, nu în ultimul rând, prin exprimarea lor
sensibilă, capabilă de a recrea ambianța
culturală și muzicală de altădată”. Invitat la această acțiune a fost și
redactorul-șef al cotidianului ”Monitorul de Botoșani”, domnul Cătălin Moraru,
care a menționat în discursul său: ”Încă o parte interesantă pentru mine a fost
cea cu recuperarea valorilor. Eu cred că e un demers extraordinar de important.
(...) ...acest volum trebuia să apară neapărat și ar trebui să și continue”. În
cadrul lansării au luat cuvântul o parte dintre autori: Steliana Băltuță - etnograf,
Despina Constantinovici - masterandă a Universității de Arte ”George Enescu”
din Iași, Georgiana Holban - absolventă a Conservatorului ieșean, și au fost
audiate lucrări semnate de pianista și compozitoarea Didia Saint-Georges; Ave Maria de Franz Schubert, în
interpretarea naistei Oana Lianu; fragmente din coralele Ertot uns durch dein Gute de Bach, Ich ruf` zu dir, Herr Jesu Christ de Bach–Busoni; un aranjament
muzical, realizat de profesorul și compozitorul Ioan Prelipcean, după Valse pizzicatto de Georges Boulanger,
în interpretarea elevilor de la Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” – Teodora
Mădălina Rusu, vioară, clasa a VII-a, prof. Cătălin Șobachi, și Alin Constantin
Chelărescu, pian, clasa a XI-a, prof. Stela Șerpeanu.
Evenimentul ”Botoșaniul
muzical” reprezintă a 40-a ediție a programului cultural-artistic-educativ
”Întâlnirea de astăzi”, pe care Asociația culturală Vis de Artist îl derulează
din 2008 și până în prezent. În cadrul lansării au fost prezentate imagini
surprinse în cadrul acestui program, în perioada 2008-2014, și au fost
vizualizate cele mai frumoase desene realizate pe tema ”Botoșaniul muzical”. La
finalul acestei activități, reprezentanții Asociației culturale Vis de Artist
au prezentat sceneta ”Ca-ntre surori” de Gabriel Ursu, cu următoarea
distribuție: Manuela Tican, Marta Paladi – surorile, Andreea Prepeliță – mama,
Ana Maria Podovei – prietena fetelor, Georgiana Jașcanu, Anastasia Lipovanu,
Andreea Vrînceanu – colegele.
În cursul aceleiași zile, la
Muzeul Județean Botoșani, a avut loc Workshop-ul susținut de către Romeo Cozma,
compozitor, pianist prezent pe diferite scene din România și de peste hotare:
Republica Moldova, Italia, Germania, Austria, Franța, Belgia, Suedia, S.U.A.,
inițiatorul și coordonatorul secției de jazz și muzică ușoară din cadrul
Universității de Arte ”George Enescu” din Iași, fondatorul și coordonatorul
Clubului de Muzică ”Richard Oschanitzky”. La workshop au participat 17 elevi,
care au avut posibilitatea să-l cunoască pe Romeo Cozma, în calitate de pianist
și compozitor, și să cânte alături de el atât în cadrul atelierului organizat,
cât și în fața publicului. Astfel, cei prezenți la workshop au cântat în primă
audiție compoziția ”Țara de vis” a lui Romeo Cozma, pe un text semnat de
compozitor și de Doina Filipescu, dar și alte melodii propuse de invitat: fie
compoziții proprii, precum ”Viața e un joc”, ”Generația noastră”, fie piese de
jazz – ”Moon river”, ”Corcovado”, ”Hello, Dolly”, ”Sentimental journey”.
Seara zilei de 21 iunie a
debutat cu recitalul Vis de Artist, în cadrul căruia au evoluat voluntarii Ana
Maria Gîbu și Vlad Calimandriuc, cu un moment de muzică și poezie, soliștii
vocali Marina Barnea, Alexandra Mihalache, Georgiana Jașcanu, Andreea Vrînceanu
și Cosmin Mariciuc, la chitară, coordonați de prof. Cătălina Constantinovici. A
urmat Întâlnirea cu Romeo Cozma, dar
și cu invitații acestuia - vocalista Ilinca Traistă și percuționistul Cristian
Cozma. Cei trei au fost asaltați la sfârșitul manifestării de către spectatorii
care au dorit să obțină autografe sau fotografii cu invitații.
Romeo Cozma a fost prezent la
Botoșani pentru prima dată în calitate de pianist și compozitor, a vizitat
Muzeul de etnografie și Casa memorială ”Nicolae Iorga”, s-a plimbat în centrul
vechi al orașului și în Parcul ”Mihai Eminescu”. A apreciat copiii care au
participat la workshop și publicul receptiv prezent la Muzeul Județean, de Ziua
Europeană a Muzicii. A sosit în oraș înainte de lansarea volumului, pentru a
participa și la acest eveniment.
Ziua de 21 iunie a fost declarată „Ziua
Muzicii” în Franța începând cu anul 1982, iar din 1985 a devenit Ziua Muzicii
Europene, manifestări muzicale având loc în peste 110 țări. Ziua Europeană a
Muzicii promovează toate genurile muzicale, precum și variate forme de
expresivitate muzicală, așa cum s-a întâmplat și în cadrul proiectului ”Botoșaniul
muzical”, 21 iunie 2014, Botoșani.