Între 13 şi 15 iunie, Teatrul Ion Creangă vă invită la prima ediţie a Festivalului interactiv pentru întreaga familie „Amintiri din copilărie”, pentru un sfârşit de săptămână plin la Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi o spectaculoasă Paradă a teatrelor pentru copii.
Festivalul interactiv „Amintiri din copilărie” a fost creat din dorinţa
de a aduce toată familia împreună, pentru a se bucura de poveştile
captivante desfăşurate atât pe scenă – în Studioul Horia Bernea,
care va găzdui spectacole de teatru pentru copii, cât şi în afara
acesteia, în spaţii mai puţin convenţionale. Astfel, în curtea
interioară a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, atelierele de
creativitate şi spectacolele interactive vă vor provoca să intraţi în
joc, iar la Piaţa ţărănească & Meşter(eşti)!,
numeroase produse tradiţionale vor putea fi admirate şi gustate, în timp
ce meşteşugarii invitaţi vor susţine tot soiul de demonstraţii şi
ateliere dedicate celor mici. Totodată, veţi putea lua parte la
workshop-uri de teatru şi asculta poveşti în lectura interactivă a unora
dintre cei mai iubiţi actori ai teatrului pentru oameni mari, chiar pe
băncuţele de la Şcoala Satului, din incinta Muzeului.
Vineri, 13 iunie şi sâmbătă, 14 iunie,
în parcurile Bucureştilor se vor juca unele dintre cele mai frumoase
jocuri ale copilăriei. Piticii săltăreţi şi adulţii nostalgici pot intra
în echipa Teatrului şi ne pot ajuta să câştigăm la Şotron, Ţările,
Leapşa, Raţele şi Vânătorii sau Ţară, ţară, vrem ostaşi. Zbenguiala va
avea loc în parcurile Herăstrău, Cişmigiu şi Kiseleff, dimineaţa şi
seara.
Duminică, 15 iunie, veţi putea pleca în călătorie alături de cele mai simpatice personaje în prima Paradă a teatrelor pentru copii. De la ora 11.00,
pe Şoseaua Kiseleff, zânele cele bune şi prinţii cei galanţi vor coborî
de pe scenă şi se vor plimba alături de trupe ale teatrelor şi
companiilor independente de teatru, cluburi pentru copii, membri ai
grădiniţelor şi ai organizaţiilor non-guvernamentale. Parada va pleca de
la Strada Docenţilor spre Piaţa Victoriei şi va fi însoţită de Fanfara Jandarmeriei Române, care va interpreta cele mai cunoscute marşuri militare. Vremurile de altă dată se vor întoarce în Micul Paris:
vă veţi putea plimba alături de conţi, ducese şi marchizi şi veţi putea
admira trăsurile lor de epocă. Pe tot traseul, clovni, statui vivante
şi mimi vor transforma o dimineaţă obişnuită într-o sărbătoare, iar la
standul de pictură pe faţă, toţi copiii se vor putea transforma în
personaje fabuloase.
La finalul paradei, trupele invitate vor
susţine demonstraţii live de dans şi percuţie, în timp ce iubitorilor de
muzică clasică le propunem o lecţie deschisă susţinută în aer liber, pe
esplanada Muzeului, de către Orchestra Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian”.
Totodată, publicul va putea cunoaşte grupurile participante la Paradă,
asistând la atelierele gratuite pe care acestea le vor susţine în
încheierea evenimentului, pe spaţiile special amenajate în vecinătatea
Muzeului Ţăranului Român.
Pentru mai multe informaţii despre
prima ediţie a Festivalului interactiv „Amintiri din Copilărie” puteți accesa website-ul www.teatrulioncreanga.ro, secţiunea Noutăţi şi Program, dar şi pagina Facebook.com/TeatrulIonCreanga.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.