Muzeul Judeţean Botoşani găzduieşte,
în perioada 8 martie – 2 aprilie 2015, în spaţiul Galeriilor de Artă ,,Ştefan Luchian”
Botoşani, expoziţia personală de artă fotografică „Doar ea...” – autor Vasile Diaconescu.
Ana-Elisabeta Florescu, muzeograf Secţia de Artă
şi Etnografie: ”Pasionat călător, împătimit de miraculoasa frumuseţe a lumii –
în general - şi a chipului feminin - ca parte a acestei inepuizabile frumuseţi,
Vasile Diaconescu exprimă prin intermediul artei fotografice admiraţia şi iubirea
pentru cele care, în diverse ipostaze –
mamă, fiică, soră, iubită, soţie, colegă ori simplă (ne)cunoscută – le-a
întâlnit de-a lungul existenţei sale. De la figuri feminine ale antichităţii
şi până la cele ale momentului actual, provenind din lumi şi din culturi
diferite, ,,doamnele” pe care – cu o aparte generozitate – autorul le prezintă
fotografic publicului botoşănean (şi nu numai) sunt privite de autor ca faţete
ale unui întreg, eternul şi magicul frumos feminin, întruchipat sub numele ,,Doar ea...”.”
Născut pe 8 martie 1957 la Iaşi, absolvent
al Facultăţii de
Electronică şi Telecomunicaţii a Institutului Politehnic din Iaşi, stabilit de
peste 20 de ani în Italia, cunoscător al câtorva limbi străine, Vasile Diaconescu este cunoscut publicului botoşănean prin expoziţia ,,Impresii de călătorie” care a fost vernisată la Galeriile de Artă ,,Ştefan Luchian” Botoşani în aprilie 2013.
Itinerată, această expoziţie deosebită, cu peste 300 de
fotografii de pe cinci continente, a putut fi văzută de mii de vizitatori
români, fiind găzduită de prestigioase instituţii muzeale din ţară.
Vernisajul va avea loc duminică, 8 martie 2015, la ora 12.00, la Galeriile de Artă ,,Ştefan Luchian”
Botoşani. Intrarea este gratuită și programul de vizitare al expoziției este
între 9 și 17, zilnic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.