Asociația
culturală Vis de Artist își propune să realizeze în perioada 9
noiembrie – 13 decembrie 2015 proiectul ”Iarnă de poveste”. În acest sens, iubitorii
de artă sunt invitați să susțină tinerele talente botoșănene.
«Proiectul pe care îl propunem reprezintă rezultatul colaborării dintre
Asociația culturală Vis de Artist și Dan Helciug, în cadrul programului
cultural-artistic-educativ ”Întâlnirea de astăzi”, ediția a 44-a. ”Botoșaniul
muzical” (http://visdeartist.blogspot.ro/p/boto_25.html), realizat în scopul de a sărbători Ziua Europeană a Muzicii, a creat
premisa actualului proiect», menționează Cătălina Constantinovici, președinta
Asociației.
Scopul acestui proiect este de a promova și populariza
tinerele talente din județul Botoșani, urmărind susţinerea şi încurajarea acestora
în cadrul unui concert organizat sub conceptul și prioritățile Asociației, consolidarea
comunicării prin artă, organizarea unui
eveniment muzical de înaltă ținută, alături de un artist consacrat.
La începutul lunii octombrie, Asociația culturală Vis de
Artist va sărbători, ca în fiecare an, Ziua
Internațională a Muzicii. Spectatorii vor fi cei care se implică în Campania
”Susține arta!”, prin care se adună fondurile necesare realizării proiectului
”Iarnă de poveste”. Donații/sponsorizări se pot face în contul bancar al
Asociației, deschis la BCR Botoșani - RO 18 RNCB 0041085662310001, CIF
21826812. De asemenea, în același scop, se poate achiziționa cu 25 de lei volumul
”Botoșani, oraș al muzicii europene” (https://www.facebook.com/pages/Boto%C8%99ani-ora%C8%99-al-muzicii-europene/778043988941006?pnref=story).
Alte
detalii le puteți obține contactându-i pe organizatori la visdeartist@yahoo.com sau visdeartist@gmail.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.