Asociația
culturală Vis de Artist a derulat în perioada 9 noiembrie – 13 decembrie 2015
proiectul ”Iarnă de poveste”. Realizat în parteneriat cu Muzeul Județean
Botoșani, proiectul a fost inclus în cadrul programului
cultural-artistic-educativ ”Întâlnirea de astăzi” și a beneficiat, printre
altele, de sprijinul sponsorului SC Elsaco Electronic SRL.
Obiectivele
acestui proiect au fost susținute de activități menite să promoveze copiii
talentați din Botoșani în cadrul unui
concert organizat sub conceptul și prioritățile Asociației culturale Vis de
Artist și au consolidat comunicarea prin artă în cadrul evenimentului muzical realizat
alături de un artist consacrat. Concertul ”Iarnă de poveste” cu Dan Helciug și
Vis de Artist a avut loc vineri, 11 decembrie, în Sala Mare a Muzeului Județean
Botoșani.
Aflat
la a doua colaborare cu copiii de la Vis de Artist, coordonați de dna prof. dr.
Cătălina Constantinovici, Dan Helciug a venit de această dată însoțit de
colegii lui de la ”Spitalul de urgență”: Lavinia Săteanu și Marcel Logofătu.
Sala Muzeului Județean Botoșani a căpătat o altă dimensiune, transformându-se
într-un loc magic în care artistul pare că a nimerit printr-o întâmplare.
Strigându-și proprii copii, s-a trezit că de fapt are mult mai mulți, aceștia
așteptându-l cu nerăbdare să poată cânta împreună.
Într-o atmosferă specifică
sărbătorilor de iarnă, spectatorii au făcut, vrând-nevrând, parte integrantă
din această frumoasă poveste. Concertul a cuprins cântece de iarnă și colinde
atât din repertoriul național, cât și din cel internațional, interpretate
într-o manieră aparte, folosindu-se voci, chitară, vioară, marakas, tamburine,
bongos. Ca într-o veritabilă ”iarnă de poveste”, picături magice au cuprins
sala de spectacol, astfel încât toți cei prezenți au cântat ”Colindăm iarna”, ”Astăzi
s-a născut Hristos”, ”Jingle bells” ori ”Let it snow”. ”Florile dalbe”, ”Moș
Crăciun”, ”După datini colindăm” sau ”Crăciun în Balcani” (compoziția muzicală
a lui Dan Helciug) au beneficiat de interpretări deosebite, în aranjamente
originale. Dan Helciug (voce și chitară) și crăciunița Lavinia Săteanu (voce și
vioară) au impresionat publicul botoșănean prin repertoriul ales, în special cu
”Silent night”, interpretat cu multă sensibilitate și emoție. ”Seara de vis”,
așa cum a simțit-o Dan Helciug, s-a finalizat cu compoziția lui Richard Stein
din 1936, pe un text scris de Liviu Deleanu: ”Sanie cu zurgălăi”, provocând o
stare de euforie generală determinată de muzică, dans, zâmbete și voie bună.
După
terminarea concertului, artistul a fost asaltat de spectatori pentru fotografii
și autografe. Crăciunița a fost înconjurată de copii, a făcut lista pentru Moș
Crăciun, notând dorințele lor. Invitații au fost încântați de colaborarea cu
Vis de Artist, Dan Helciug apreciind de mai multe ori în timpul concertului
evoluția copiilor. ”Aceasta a fost o noapte mai specială (...) aș vrea să
aplaudați Vis de Artist pentru foarte multe lucruri și mai ales pentru faptul
că încearcă prin toate proiectele să aducă cultura și valoarea la suprafață pentru
că avem nevoie în România”, a concluzionat Dan Helciug.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.