miercuri, 20 noiembrie 2013

Concierto de Aranjuez la Suceava și Botoșani



Filarmonica din Botoșani prezintă Concertul simfonic dirijat de Boldizsar Istvan, avându-l ca invitat pe Dan Alexandru Arhire, la Suceava - pe 20 noiembrie, și la Botoșani - pe 22 noiembrie. Programul cuprinde Uvertura operei "Bărbierul din Sevilla" de Gioacchino Rossini, Concierto de Aranjuez pentru chitară şi orchestră  de Joaquin Rodrigo și Simfonia a V-a, în si bemol major, de Franz Schubert. 
https://fbcdn-sphotos-g-a.akamaihd.net/hphotos-ak-prn2/1465296_540492756043812_1508448286_n.jpg La 32 de ani, dirijorul Boldizsar Istvan, absolvent al Academiei de Muzică ”Gheorghe Dima”, a urmat cursurile de master în cadrul aceleiași universități în perioada 2007-2009, studiind cu maeștrii Ciprian Para și Petre Sbârcea. Angajat permanent al Operei Maghiare din Cluj, Boldizsar Istvan a participat anul trecut la două masterclass-uri: în Graz, Austria, organizat de Achim Holub, dirijorul Orchestrei Firebird din Londra, și în Kiev, susținut de către Philip Greenberg, dirijorul Filarmonicii din Kiev.
Chitaristul Dan Alexandru Arhire a absolvit în urmă cu trei ani Facultatea de Interpretare Muzicală din cadrul Universităţii de Arte ”George Enescu” din Iaşi, unde a studiat sub îndrumarea asist. univ. drd. Daniel Dragomirescu. Solistul a urmat diferite cursuri în cadrul masterclass-urilor susţinute de chitarişti precum Susana Prieto, Alexis  Muzurakis, Marcin Dylla, Judicael Perroy, Goran Krivokapic, Zoran Dukic, Aniello Desiderio sau Pavel Steidl. Din anul 2009, Dan Alexandru Arhire este directorul artistic al ”Iaşi Guitar Festival”.

http://www.iasiguitarfestival.ro/?content=1








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.