Organizat de Uniunea Armenilor din România, în parteneriat cu ARCUB şi Primăria Municipiului Bucureşti, Festivalul Strada Armenească îşi propune să recreeze, pe durata unui weekend, farmecul unui cartier important in Bucureştii de altădată.
De vineri, 1 august, până duminică, 3 august, complexul armenesc – alcătuit din curtea interioară a Bisericii Armenești, sediul Uniunii Armenilor din România, Centrul Cultural Armean și Strada Armenească – va găzdui spectacole şi concerte, ateliere de caligrafie şi dansuri armeneşti, dar şi standuri unde vor putea fi admirate obiecte tradiţionale şi degustate diverse delicatese.
Pentru cei mai mici dintre participanţi, organizatorii lansează invitaţia de a descoperi cultura armeană prin intermediul basmelor şi fantasticului, aceştia avându-i drept ghizi pe doi dintre cei mai fermecători povestitori ai Teatrului Ion Creangă. Astfel, sâmbătă, 2 august, la ora 10.00, copiii se vor întâlni cu Voicu Hetel, iar duminică, 3 august, ora 11.30, vor putea asculta poveştile cu tâlc citite de Alexandrina Halic.
Cele două lecturi interactive vor avea loc la scena amplasată pe Strada Armenească, accesul fiind gratuit. Pentru mai multe informaţii despre programul Festivalului, puteţi accesa pagina Facebook.com/FestivalulStradaArmeneasca.
www.teatrulioncreanga.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.