marți, 23 februarie 2016

Invitație la colaborare pentru realizarea volumului ”Botoșani, oraș al muzicii europene” II



Asociația culturală Vis de Artist vă invită să contribuiți la realizarea publica­ției ”Botoșani, oraș al muzicii europene”, vol. II. Volumul colectiv va cuprinde două secțiuni: una dedicată personalităților muzicale botoșănene1, cealaltă – muzicii europene.
Înscrierile se mai pot face până pe 7 martie 2016, prin trimiterea unui rezumat (maximum 10 rânduri) în limba română la adresa visdeartist@yahoo.com. Taxa de participare este de 10 lei și se va achita, în perioada 23 februarie – 7 martie 2016, în contul Asociației RO 18 RNCB 0041085662310001, deschis la BCR Botoșani, cu mențiunea TAXĂ VOLUM.
Organizatorii își rezervă dreptul de a selecta materialele primite.

Studiul va avea următoarele coordonate:
– Titlul lucrării (Times New Roman 14, Bold, centrat);
– Prenume, nume (cu menționarea gradului didactic, Times New Roman 12, centrat);
– Numele instituției pe care o reprezentați și adresa ei (Times New Roman 12, centrat);
– E-mail (Times New Roman 12);
– Rezumatul în limba engleză (Times New Roman 12, italic);
– Cuvinte cheie (5): în limba română;
– Key Words (5): cuvintele cheie în limba engleză;
– Textul va fi redactat cu Times New Roman 12, la distanța de un rând și jumătate, margini de 2,5 cm (sus, jos, dreapta, stânga), dimensiunile maxime ale unei lucrări să fie de 6 pagini, exemplele și tabelele vor fi numerotate. Notele de subsol (Prenume, nume, titlul lucrării, editura, orașul, anul apariției, pagina) trebuie să se reflecte în bibliografia finală;
– Bibliografie în ordinea alfabetică a numelor autorilor (Times New Roman 12) NUME, PRENUME, titlul lucrării, orașul, editura, anul apariției.
Termenul de trimitere a lucrărilor este 20 martie 2016.
În cazul în care studiul depășește numărul de șase pagini, se va percepe o taxă de 5 lei/pagină, care va fi achitată fie în perioada de înscriere (23 februarie – 7 martie), fie în perioada 21-26 martie 2016.
Lansarea publicației va avea loc în data de 21 iunie 2016, de Ziua Europeană a Muzicii. Fiecare participant este invitat să-și susțină studiul și va primi câte un exemplar/ participare (in)directă.
Vă mulțumim!


Cu respect,
prof.dr. Cătălina Constantinovici,
președinta Asociației culturale Vis de Artist

* http://visdeartist.blogspot.ro/p/boto_25.html
1 Vă prezentăm, orientativ, lista personalităților muzicale botoșănene, realizată de către voluntarii Vis de Artist (în ordine alfabetică), care este și va rămâne deschisă:
  1. ACÉL, Ervin (3.06.1935, Timișoara – 24 august 2006, Viena) – 1960-1963, profesor de pian, dirijor permanent al Filarmonicii botoșănene.
  2. ANDRIESCU, Maria (Popovici-Bâznoșanu) (6/18.09.1878, comuna Bâznoasa-Lunca, județul Botoșani – 2.03.1981, București).
  3. ANDRIESEI, Mihai (28.10.1906, comuna Brăeşti, judeţul Botoşani – 17.12.1981, Braşov).
  4. BOTEZATU, Petre (27.02.1911, Dorohoi, judeţul Botoşani – 1.12.1981, Iaşi).
  5. BUCESCU, Iulia (13.05.1935, comuna Sulița, județul Botoșani – 6.01.2015, Iași).
  6. CĂPĂȚÂNĂ, Silvia (11.03.1892, Dorohoi – ?).
  7. CIOMAC, Emanoil (5.02.1890, Botoşani -13.05.1962, Bucureşti).
  8. COCORĂSCU, Madeleine (22.07.1886, Botoșani – 6.08.1971, București).
  9. COJOCARU, Gheorghe (27.05.1928, satul Corjeuți, comuna Pomârla, județul Botoșani – 2002).
  10. CONSTANTINESCU, Constantin I. (pseudonim Costin Conduraş) (28.10.1903, Truşeşti, judeţul Botoşani – 22.02.1985, Iaşi).
  11. DAMIAN, Mihai (15.07.1954, la Botoşani).
  12. DANDARA, Liviu (3.12.1933, comuna Miorcani, judeţul Botoşani – 22.06.1991, Bucureşti).
  13. DECKER, Carol Anton (26.09.1857, Botoşani – 26.01.1908, Iaşi).
  14. DRON, Theo (Thodire) (2.03.1894, Darabani, judeţul Botoșani – 25.06.1977, Bucureşti).
  15. DUNCA-SCHIAU, Constanţa (16.02.1843, Botoşani – 192?, Bucureşti).
  16. ENESCU, George (7/19.08.1881, comuna Liveni-Vârnav, azi George Enescu, judeţul Botoşani – 4.05.1955, Paris).
  17. ENĂȘESCU, Dan (n. Botoșani).
  18. FILIP, Iancu (186?, Botoşani – 22.12.1897, Fălticeni, judeţul Suceava).
  19. FILIP, Vasile (1.03.1900, Botoșani – ?).
  20. FLEURY, Victor C.
  21. GHEORGHIAN, Iosif (29.08.1829 Botoșani – 25.01.1909 București).
  22. GHEORGHIU, Corneliu (n. 18.09.1924, Botoșani).
  23. HORCEAG, Savel (5.12.1898, sat Dorobanți, comuna Nicșeni, județul Botoșani – 19.07.1996, București).
  24. IONESCU, Dimitrie (”Moș Chintă”) (2.10.1850, comuna Fîntînele, județul Botoșani – 3?.08.1942, Mănăstirea Agafton, județul Botoșani).
  25. LUPU, Constantin (19.05.1951 Gâdinți, comuna Sagna, județul Neamț – 27.10.2013, Botoșani).
  26. MACOVEI, Grigore (23.01.1908, com. Lozna, jud. Botoșani – 3.08.1976, Suceava).
  27. PARASCHIV, Ilie (1830?, Botoșani – 1900? Botoșani).
  28. PARASCHIV, Nicolae (Neculai Paraschie) (1856, Botoșani – 1918, Botoșani).
  29. PINTILIE, Ștefan (9.12.1930, com. Bucecea, jud. Botoșani –  ?.10.1982, Suceava).
  30. POPESCU, Mariana (n.19 iulie 1949, Botoșani).
  31. POSLUŞNICU, Mihail Gr. (1/14.11.1871, Suceava – 30.01.1936, Botoșani).
  32. PRELIPCEAN, Ioan (28.12.1929, com. Horodnicul de Jos, jud. Suceava – 6,07.2012, Botoșani).
  33. PROTOPSALTUL Evstatie (14??, Cristeşti, judeţul Botoşani – 1556, Bistriţa, judeţul Suceava).
  34. SAINT-GEORGES, Alexandru (1854, satul Ionășeni, comuna Vârfu Câmpului, județul Botoșani – 30.04.1904, Iași).
  35. SAINT-GEORGES, Didia (Maria Alexandrina) (24.09.1888, Botoșani – 24.01.1979, București).
  36. SEVEREANU, Nicolae (14.10.1864, Flă­mânzi, jud. Botoșani – 8.03.1941, Buzău).
  37. TAMBERLICK, Enrico (Toma Cosma) (16.03.1820, Flămânzi, jud. Botoșani – 15.03.1899, Paris).
  38. ȚĂRANU, Andronic (1852, Botoșani – 03.1930, Botoșani).
  39. VITCU,  Dumitru (n.2.03.1940, com. Ibănești, jud. Botoșani).
  40. ZMEU, Ioan (30.01.1860, Botoșani – 28.04.1922, Curtea de Argeș).  https://www.facebook.com/Boto%C8%99ani-ora%C8%99-al-muzicii-europene-778043988941006/
Vă reamintim că în 2016 se împlinesc 135 ani de la nașterea lui George Enescu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.