vineri, 10 iunie 2016

”În căutarea sinelui”, cu Aurelian Antal, la Galeriile ”Luchian”



Muzeul Judeţean Botoşani găzduieşte în perioada 11 – 23 iunie 2016, în spaţiul Galeriilor de Artă ,,Ştefan Luchian” Botoşani, expoziţia personală  ,,În căurarea sinelui” – autor artistul independent Aurelian ANTAL (Dorohoi).
În cadrul unei expoziţii inedite vor fi expuse lucrări de artă  - pictografie realizată în tehnica antsol (tehnică originală, creată de autor), precum şi plastică – poezie.          
,,Format pentru artă la şcoala ieşeană şi naturalizat ca ardelean în spaţiul moldav în „zona celor 4 nule” (Eminescu, Enescu Luchian şi Iorga), cum îi place autorului să se prezinte, simte o mare răspundere în libertatea sa de creaţie. Structură proteică, Aurelian Antal s-a exprimat cu vigoare în mai multe domenii ale artelor (pictură, grafică, sculptură, ceramică, design ambiental şi industrial, scenografie, dar şi în literatură şi muzică). A expus în numeroase ocazii, în ţară şi străinătate. Urmare a realizărilor sale, a primit numeroase distincţii: Medalia de bronz pentru grafică la Sibiu, în 1973; Medalia de excelenţă pentru design ambiental şi interior, la Bruxelles, 1975; Medalia de aur pentru un set de artă decorativă din ceramică, Leipzig 1978; Premiul Talerul de argint, la Salonul de toamnă de la Cholet (Franţa), unde a realizat lucrarea monumentală „O altfel de masă a tăcerii”, cu prilejul Bicentenarului Revoluţiei Franceze; Nominalizarea juriului, la Festivalul de muzică de la Saint Barthelemey d’Anjou (Franţa) - 1996, pentru noutate în domeniul artelor plastice - Sculptură orfică, datorită căreia se poate interpreta muzical, prin sculptură - o sonorizare la toacă şi corzi, cât şi multe alte distincţii în diplome şi premii.”(…) ,,Lucrând cândva într-o firmă cu profil ceramic, la Dorohoi, şi-a folosit cunoştinţele de chimia materialelor de construcţii pentru a experimenta şi a breveta o invenţie tehnică, numită ANTSOL, cu solvenţi organici. Numita tehnică l-a ajutat pe artist să creeze lucrări pe suport metalic preţios şi semipreţios (foiţe de aur, argint, cupru, platină etc.) peste care se aplică reactivi chimici şi solvenţi organici, care prin intermediul reacţiilor produc culorile, finalizând cu diverse sorturi de cerneală şi tuş cu ingredienţi chimici. Invocând aceste date va fi mai lejer pentru a înţelege specificul creaţiei plastice a lui Aurelian Antal.” (Mihai PĂSTRĂGUŞ–critic de artă, în ,,Ziarul de Iaşi”, 23.02.2016)


Vernisajul va avea loc sâmbătă, 11 iunie 2016, ora 16, la Galeriile de Artă ,,Ştefan Luchian” Botoşani (Str. Piaţa Revoluţiei nr. 13, telefon 0231/514197).
Prezintă Mihai PĂSTRĂGUŞ  - critic de artă şi Ana FLORESCU – custodele expoziţiei.
Program de vizitare:  zilnic  9 – 17. Intrare gratuită.
(Comunicat de presă)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.