joi, 29 mai 2014

”Jucării din lut”, la Muzeul Național al Țăranului Român

În 29 mai, în ajunul sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului, Muzeul Național al Țăranului Român pregătește un dar celor mici. Pentru prima dată, în expunerea permanentă a unui muzeu din România, copiii se vor bucura de o sală doar a lor, cu jucării din lut făcute în satul tradițional.
Expoziția va fi deschisă în sala destinată TIPOLOGIILOR, gândită ca o zonă a pedagogiei vizuale, o „sală-fagure“, care să ofere posibilitatea prezentării diversității de tipologii și de forme ale acestui domeniul al creației țărănești spre a atrage și încânta publicul în general și pe copii, în special.
În satul tradițional, în cadrul economiei naturale, în care predomina munca manuală, țăranul își agonisea singur hrana, uneltele, țesăturile pentru haine și casă.
Nu erau însă uitați nici copiii. Pentru amuzamentul și jocurile acestora se făceau jucării care îi bucurau și îi familiarizau cu lumea adulților, le dezvoltau manualitatea și imaginația dar, mai ales, reglau starea afectivă a copilului care rămânea acasă în grija unui frate mai mare sau a bătrânilor, atâta timp cât părinții erau plecați „la câmp“ sau la alte munci.
Copilul căpăta prin joc experiențe noi, își dezvolta spiritul de observație, atenția și imaginația.
Jucăria îl amuza dar, în aceeași măsură, îl bucura și îl educa, dezvoltându-i inițiativa.
Alcătuind o adevărată lume în miniatură, care a încântat copilăria multor generații, jucăriile din lut au fost atât în satul tradițional, cât și în timpurile apropiate nouă, bucuria copiilor. Ele au o istorie veche de mii de ani.
Colecția de jucării din lut a Muzeului Național al Țăranului Român numără peste 2.000 de exemplare, din 21 de centre producătoare de jucării din lut, din sec. al XIX-lea până în contemporaneitate.
Alături de instrumente muzicale „primitive“ ca ulciorașele-fluierice, vor fi prezentate fluiere zoomorfe și antropomorfe (păsări din ogradă, cuci, cai, călăreți, berbeci, femei purtând crinolină, soldăței etc.), miniaturi avimorfe și zoomorfe (păsări, cai, câini, urși, vulpi, pești) și miniaturi după vasele de uz gospodăresc (oale, căni, ulcioare, găleți, coșulețe, farfurioare).
Vernisaj: joi, 29 mai 2014, ora 16.00, Muzeul Național al Țăranului Român, Șoseaua Kiseleff, Nr. 3.
http://www.muzeultaranuluiroman.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.