joi, 20 noiembrie 2014

Teatrul Ion Creangă vă prezintă „Inimă de piatră”!

Vineri seară Teatrul Ion Creangă a pregătit o nouă poveste cu tâlc – „Inimă de piatră” de Wilhelm Hauff – o poveste cu învăţături atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari, care vor (re)descoperi o lecție despre valorile cu adevărat importante în viaţă.

Actriţa Claudia Revnic va citi povestea lui Peter Munk, un biet cărbunar care în schimbul darului cel mai de preţ – propria inimă, primeşte o sută de mii de bănuţi, iar în locul inimii – o piatră rece, fără sentimente. Protagonistul nostru va afla în cele din urmă că există lucruri mai importante pe care ar trebui să le preţuim.
Organizatorii vă aşteaptă vineri, 21 noiembrie, de la ora 18.00, la Librăria Humanitas din Fundul Curţii (Calea Victoriei, nr. 120) pentru a le descoperi împreună.

Accesul este gratuit, în baza înscrierii la adresa de e-mail inscrieri@teatrulioncreanga.ro și a confirmării prealabile din partea organizatorilor. Vă rugăm să specificaţi în subiectul mesajului: „Pentru poveştile de vineri”.
www.teatrulioncreanga.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.