Pentru prima dată la Botoșani, în zilele de 2-3 aprilie 2016, începând cu ora 11.00, va avea loc evenimentul cultural de reconstituire istorică “La Frontieră. Daci și Romani în Barbaricum”. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociația Geto-Dacii din Moldova, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia și Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.
Activitățile se vor desfășura la Muzeul de Istorie din cadrul Muzeului Județean Botoșani.
Prezentările interactive pentru publicul larg vor fi susținute de către Drd. Cătălin Borangic (MNUAI): “Armele războinicilor daci din timpul Regatului” si Dr. Radu Zăgreanu: “Soldatul roman la granița Daciei romane”.
Membrii Asociaţiei Geto-Dacii din Moldova vor prezenta o serie de costume specifice perioadei antice, prin copiile fidele ale obiectelor arheologice: arme, armuri, bijuterii, podoabe specifice epocii, precum şi elemente de vestimentaţie, folosind exclusiv metodele si materialele din perioada antică. Membrii asociaţiei vor reproduce și scene de lupte şi antrenamente.
Reconstituirea istorică (reenactmentul) se ocupă de punerea în scenă prin persoane echipate după modelul epocii reconstituite, dar și a unor practici civile și militare cunoscute și consemnate de istorie. Aceste activități se derulează după scenarii bine stabilite și au un grad înalt de rigurozitate.
Perioada antică a teritoriului județului Botoşani este una extrem de bogată și acest lucru se reflectă îndeosebi în însemnatele descoperiri arheologice. Aceste descoperiri permit să prezentăm publicului multe aspecte inedite și mai puțin cunoscute ale perioadei antice. Publicul ţintă al evenimentului este format din tineri şi elevi pe care Muzeul de Istorie din Botoşani îi invită să redescopere istoria antică şi arheologia într-un mod inedit, printr-o componentă interactivă.
https://www.facebook.com/events/549677508534137/?active_tab=posts

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.