Una
dintre cele mai îndrăgite comedii româneşti a fost prezentată pe scena Operei
Naţionale Bucureşti vineri, 20 decembrie, de la ora 19.00. Celebra piesă
de teatru a lui Ion Luca Caragiale, O noapte furtunoasă, a
fost transformată în operă de către compozitorul Paul Constantinescu
(1909-1963) în anul 1935, când a avut loc şi premiera absolută, la Opera
Naţională Bucureşti.
Astăzi, teatrul liric bucureştean a readus în atenţia publicului
această creaţie, la împlinirea a 50 de ani de la trecerea în nefiinţă a
compozitorului.
Compozitorul Paul Constantinescu a început studiul muzicii la Ploieşti
(1919) şi l-a continuat la Conservatorul din Bucureşti, unde a avut ca
profesori nume importante ale vieţii muzicale româneşti precum Mihail
Jora, Constantin Brăiloiu şi Dimitrie Cuclin. S-a perfecţionat în arta
compoziţiei la Viena cu Franz Schmidt şi Joseph Marx.
Profesor, violonist, dirijor, compozitorul Paul Constantinescu a
întreprins studii în materie de folclor, eterna sursă de inspiraţie a
tuturor creatorilor de muzică din România, dar a evidenţiat în creaţiile
sale şi melosul psaltic bizantin. A compus în toate genurile muzicii
clasice, de la operă la muzică de film şi oratoriu. Printre creaţiile
sale pentru scenă se numără, pe lângă opera O noapte furtunoasă, şi poemul coregrafic Nuntă în Carpaţi şi opera în trei acte Pană Lesnea Rusalim (1955),pe
libretul dramaturgului Victor Eftimiu. Pasionat de lumea personajelor
create de scriitori români, Paul Constantinescu este şi autorul coloanei
sonore a filmului O noapte furtunoasă (1945), în regia lui Jean Georgescu şi al peliculei Moara cu noroc (1955)după Ioan Slavici, în regia lui Victor Iliu.
O noapte furtunoasă
Operă în concert îndouă acte de Paul Constantinescu
Libretul de Paul Constantinescu după piesa lui Ion Luca Caragiale
Spectacol eveniment – semicentenar Paul Constantinescu
Dirijor: Răsvan Cernat
Distribuţia:
Jupân Dumitrache - Paul Basacopol
Chiriac - Lucian Corchiş
Nae Ipingescu - Marius Boloş
Veta - Crina Zancu
Spiridon - Maria Jinga
Ziţa - Cristina Eremia
Rică Venturiano - Valentin Racoveanu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.