Fundaţia Principesa Margareta a României anunţă selecţia
orchestrei de tineri pentru concertul de gală organizat anual la Ateneul
Român, în 25 octombrie 2014, cu ocazia aniversării Majestăţii Sale
Regelui Mihai I.
Se
pot înscrie la această selecţie tineri muzicieni cu vârsta cuprinsă
între 14 şi 24 de ani, elevi şi studenţi la licee şi universităţi de
muzică din toată ţara care studiază următoarele instrumente: vioară,
violă, violoncel, contrabas, flaut,oboi, clarinet, fagot, corn,
trompetă.Selecţia candidaţilor va avea loc în perioada 15-16 martie 2014 în Bucureşti.
Audiţia
va fi individuală, fiecare candidat va prezenta o parte dintr-un
concert clasic sau romantic, la alegere. Candidaţii sunt rugaţi să se
prezinte cu un corepetitor.
Toţi candidaţii aleşi în urma selecţiei vor lua parte la stagiile de repetiţie ale orchestrei organizate în Bucureşti între 3-5 octombrie 2014 şi 22-25 octombrie 2014. Concertul va fi dirijat de Tiberiu Soare.
Documentele necesare înscrierii sunt: Curriculum Vitae (cu datele de contact email si telefon), Copie după carte de identitate sau certificat de naştere, Adeverinţă elev/student.
Aplicaţia va fi trimisă până pe 7 martie 2014, în format electronic (documentele scanate), la adresa gabriela.iordache@principesa.ro sau prin poştă la Fundatia Principesa Margareta a Romaniei CP 12 -327, sector 1, București.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.