miercuri, 8 ianuarie 2014

„Corbul, profetul înaripat” la Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa”

Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa” şi Uninvented Kids, partea mai mică şi mai zglobie a companiei Uninvented Theatre, continuă conferinţele pentru copii (preşcolari şi şcolari), susţinute de către cercetătorii Muzeului şi păpuşile de tip “Muppets”.

Duminică, 19 Ianuarie 2014, începând cu ora 11.00, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” invită toţi preşcolarii şi şcolarii mici la o conferinţă inedită, plină de surprize frumoase, dedicată unei păsări deosebite, corbul.
Conferinţa, intitulată „Corbul, profetul înaripat”, reprezintă, de fapt, un dialog activ între copiii prezenţi în sală şi Marina Bliderişanu, muzeograf, şi cei doi asistenţi ai săi, Dodi şi Roni. Dodi este un urs polar căruia îi dă viaţă Ana-Maria Cucută, iar Roni este prietenul său vorbăreţ, însufleţit de Ramona Vornicu, reprezentantă a Uninvented Theatre.
După o călătorie de doi ani prin habitatele Terrei, neînfricaţii „exploratori” Dodi şi Roni se întorc pentru a împărtăşi copiilor descoperirile lor extraordinare din lumea plantelor şi a animalelor. Simpaticul ursuleţ Dodi şi vorbăreţul lui prieten, Roni, îi aşteaptă pe copiii cu vârste cuprinse între 4 şi 10 ani la o întâlnire cu Marina şi Corbul, profetul înaripat.
Temut, dispreţuit, ironizat, sărbătorit, adorat, corbul este considerat unul dintre cele mai inteligente animale. Fabulele şi legendele despre corb sunt captivante şi pline de tâlc, uneori, chiar ştiinţific.

În preselecţiile emisiunii “Românii au talent” şi în semifinală, Uninvented Theatre a impresionat prin reprezentaţiile artistice originale, momente definitorii care au câştigat aprecierea unanimă a juriului şi simpatia a sute de mii de romani. “Simpli creatori de emoţii”, membrii Uninvented Theatre cuceresc audienţa prin expresivitatea actelor artistice şi prin mesajele puternice transmise.
Înscrierea participanţilor se poate face în limita a 70 de locuri la telefon: 021.305.60.31 sau pe e-mail: florentinap@antipa.ro. Participarea la eveniment se face pe bază de bilet: 10 ron/copil şi 20 ron/adult.
Informaţii suplimentare despre programe: dr. Aurora Stănescu, e-mail: auroras@antipa.ro
http://www.antipa.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.