Institutul Cultural Român, în colaborare cu Fundația Culturală Adsum –
Editura ZIP și cu sprijinul Ambasadei Republicii Coreea la București,
organizează vineri, 7 martie, ora 13.00, la sediul ICR (Aleea Alexandru nr. 38) lansarea romanului „Te rog, ai grijă de mama”
de Kyung-sook Shin. Cartea va fi prezentată de Adina Stoicescu, Horia
Gârbea, Marius Conu, Alexandru Groza. Moderator: Ion Gabriel Puşcă.
Romanul „Te rog, ai grijă de mama”,
prin notorietatea de care se bucură pe plan internaţional (vânzările se
apropie de 2 milioane exemplare în 19 ţări, până acum) şi prin faptul
că este primul roman coreean modern tradus şi publicat în limba română,
deschide larg o poartă prin care publicul din România ia contact atât
cu literatura coreeană contemporană, cât şi cu viaţa cotidiană a
poporului coreean.
Autoarea reflectă în paginile cărţii şi
trăiri personale şi întâmplări autobiografice, făcând astfel ficţiunea
să trezească cititorilor propriile amintiri şi imagini legate de
trecutul personal şi în special de persoana mamei. Nu întâmplător
evenimentul aducerii cărţii în atenţia publicului larg din România are
loc pe data de 7 martie, fiind dedicat, prin subiectul pe care îl
tratează, mamelor de pretutindeni.
În anul 2011, romanul a fost tradus pentru prima dată în limba engleză şi a cucerit publicul din Statele Unite, primind „2011 Man Asian Literary Prize”
(cel mai bun roman scris de un cetăţean al unei ţări asiatice, publicat
sau tradus în limba engleză), fiind primul scriitor coreean şi totodată
prima femeie care îl câştigă, în condiţiile în care, în acelaşi an, pe
lista nominalizărilor se aflau mari personalităţi, cum ar fi: Haruki
Murakami, Amitav Ghosh, Rahul Bhattacharya, Banana Yoshimoto.
Traducerea în limba română a fost facută de domnul Tae Hyun OUM,
profesor de limba română la HUFS (Hankuk University of Foreign Studies)
în Coreea de Sud, deţinător al unui doctorat în limba română susţinut
la Bucureşti sub îndrumarea doamnei academician Valeria Guţu Romalo.
Domnul Tae Hyun Oum este un promotor al culturii coreene în România.
Kyung-sook Shin
s-a născut la data de 12 ianuarie 1963, într-un sat din Coreea de Sud,
fiind al patrulea copil şi cea mai mare dintre fiice, într-o familie cu
şase copii. La vârsta de 16 ani se mută în Seoul, la fratele său mai
mare, şi lucrează într-o fabrică de electronice în timp ce urmează
cursuri serale. În 1985, după absolvirea Institutului de Arte din Seoul,
secţia scriere creativă, îşi face debutul literar cu nuvela „Winter’s Fable” („Poveste de iarnă”), pentru care primeşte premiul Munye Joongang New Author Prize.
Kyung-sook Shin face parte, alături de In-suk Kim şi Ji-young Gong, din grupul de scriitoare numit Generaţia 386. Pentru scrierile sale, Shin a castigat mai multe premii literare.
http://www.icr.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.