joi, 3 octombrie 2013

Ediția a II-a a Concursului de dramaturgie pentru copii și tineret ”Vasilache”



Concursul se adresează tuturor creatorilor, indiferent de vârstă, din țară și străinătate, care își propun să scrie piese de teatru originale, pentru copii și tineret.
Concursul are două secţiuni:
a) Copii - piese de teatru cu tematică specifică (vârsta 4-10 ani);
b) Tineret - piese de teatru cu tematică specifică (vârsta 10-19 ani).

Temele tratate în piesele de teatru trimise la concurs sunt următoarele:
- categoria copii – spaima copiilor privind părăsirea lor de către părinți
- tineret – problemele întâmpinate și soluțiile identificate în descoperirea și adaptarea la mediul în care trăiesc (mediul – ființe, lucruri, natură care vin în contact cu personajul sau personajele respective)

Pentru a participa la concurs, dramaturgii trebuie să depună la sediul Teatrului, o piesă de teatru originală, în limba română (traducere), în 3 exemplare conform tematicii indicate în anunțul public.
Adresa la care se depun piesele:
Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” Botoşani
Str. Victoriei nr. 13, Botoşani
Cod 710336
Data limită pentru depunerea textelor este 15 ianuarie 2014.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.